
Autorii şi-au propus să adune într-un singur volum informaţii relevante despre viaţa şi cariera militară a celor care în armata noastră au deţinut cel mai înalt grad, care s-a acordat şi se acordă şi astăzi numai pentru activitate pe timp de război. Luminile şi umbrele acestor personalităţi politice şi militare care, în perioade diferite, şi-au unit destinul cu cel al instituţiei militare subliniază de fapt cât de importantă este în istoria naţiunii române instituţia care i-a asigurat perenitatea şi căreia îi dedicăm această carte: Armata Română. General-locotenent prof. univ. Teodor Frunzeti: "Demnitatea, rangul şi gradul militar de mareşal sunt o realitate a istoriei universale şi naţionale, cu o vechime de aproape un mileniu, cu aspecte comune şi specifice, apărute din necesitatea de a diferenţia oamenii aflaţi în funcţii de răspundere, de a-i aduce în atenţia opiniei publice şi de a-i evidenţia prin însemnele atribuite." Citat din carte: "Jurământul meu, ca şi jurământul ostaşilor noştri, ne leagă pe viaţă. În tot cursul istoriei noastre, Coroana şi Armata au stat alături pentru a câştiga României lucrurile care nu i se pot lua: independenţa, suveranitatea şi demnitatea. Istoria Mareşalilor României, dintre care doi sunt înaintaşii mei, este istoria celor care au pus fiinţa naţiunii mai presus de sine." Regele Mihai
Page Count:
366
Publication Date:
2013-01-01
ISBN-10:
6066095625
ISBN-13:
9786066095624
No comments yet. Be the first to share your thoughts!