
Volumul XVII din Jurnalul politic al profesorului Ioan Hudiţă cuprinde notaţiile sale dintre 26 aprilie şi 31 august 1946, patru luni dintr-o vară fierbinte şi secetoasă pe toate planurile. Guvernul Groza se află la putere de peste un an, ţara continua să se afle sub o ocupaţie dură, satisfacţia dată opoziţiei prin introducerea în guvern a doi miniştri reprezentând cele două mari partide istorice se dovedise formală şi fără urmări practice. Aparent, lucrurile îşi urmau cursul ca şi cum nimic nu s-ar fi schimbat, dar în fapt guvernanţii se comportau ca într-o ţară care le fusese încredinţată pe vecie. "Peste tot, nota Hudiţă la 25 iulie 1946, nu auzi decât blesteme la adresa fenediştilor şi a ruşilor", adăugând că "de un timp încoace lumea începe a înjura şi pe anglo-americani, pe care îi învinuiesc de a ne fi vândut la Yalta". În ceea ce îl priveşte, el continua parcă cu încăpăţânare să nu accepte această ultimă teză şi să se străduiască să convingă pe interlocutori "că se înşeală complet"! Totodată, în mai multe rânduri însemna în Jurnal fraze ca: "Oraşul e plin de bancuri şi epigrame, unele mai usturătoare decât altele".
Page Count:
348
Publication Date:
2014-01-01
ISBN-10:
6065372390
ISBN-13:
9786065372399
No comments yet. Be the first to share your thoughts!